Lumina Sfintelor Paști adusă în sufletele copiilor prin proiectul „Hristos împărtășit copiilor”

Arhiepiscopia Iașilor Aprilie 10, 2025

Prin acest demers cu profund caracter spiritual și educativ, aproximativ 300 de copii, majoritatea de etnie rromă, au avut ocazia să se apropie de valorile credinței ortodoxe, participând la Taina Spovedaniei și primind Sfânta Împărtășanie.

Atmosfera de rugăciune, comuniunea dintre cadrele didactice, elevi și reprezentanții Bisericii, dar și emoția momentelor trăite de cei mici au transformat această inițiativă într-o adevărată sărbătoare a sufletului. Proiectul a avut ca scop apropierea copiilor de valorile creștine, cultivarea respectului față de sărbătorile religioase și consolidarea legăturii dintre școală, Biserică și comunitate.

Astfel de acțiuni contribuie la dezvoltarea armonioasă a tinerelor generații și demonstrează că educația și credința pot merge mână în mână în sprijinul unei comunități unite și conștiente de valorile sale.

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri